Conjunctivita este o inflamaţie a mucoasei pleoapelor şi a conjunctivei (ţesutul subţire situat pe faţa posterioară a pleoapelor cu rol în apărarea şi menţinerea umedă a globului ocular).

Cauze

Cauzele cel mai des incriminate în apariţia conjunctivitei sunt următoarele:

  • infecţia cu virusuri
  • infecţia cu bacterii (precum stafilococul, streptococul, etc)
  • factori iritanţi precum şampoanele, praful, fumul de ţigara, gazele şi ceilalţi poluanţi de mediu, clorul folosit în tratarea apei (piscine)
  • alergenii, în special praful, fardurile, polenul,lentilele de contact
  • Conjunctivita de cauză infecţioasă (etiologie virală sau bacteriană), se poate transmite de la o persoană la alta, însă nu determină complicaţii serioase dacă este diagnosticată şi tratată precoce.

 

Simpotme

Simptomele conjunctivitei diferă în funcţie de gradul inflamaţiei conjunctivei şi include urmţtoarele:

  • hiperemia conjunctivală; (înroşirea mucoasei conjunctivale)
  • hiperlacrimatie (cantitate excesivţ de lacrimi)
  • secreţie alb-gţlbuie, care se depoziteazţ la rţdţcina genelor şi colţul ochiului, în special dupţ somn
  • secretie verzuie, groasţ, apţruta la nivelul ochiului
  • prurit conjunctival (mâncţrime, apţrutţ la nivelul mucoasei conjunctivale, care prin grataj poate accentua hiperemia)
  • arsuri oculare
  • vedere înceţoşatţ

 

Când apar oricare dintre simptomele specifice conjunctivitei, este necesar consultul medical de specialitate. Oftalmologul va realiza o examinare minuţioasă; a ochiului şi eventual va recolta cu ajutorul unui tampon steril o probă din secreţia oculară patologică. Examenului microbiologic al secreţiei oculare, poate identifica cauza conjunctivitei, astfel încât infecţiile oculare virale sau bacteriene, inclusiv bolile cu transmitere sexuală (BTS), pot fi tratate corespunzător.

 

Tratament

Tratamentul corect al conjunctivitei depinde în primul rând de etiologia acesteia.

Conjunctivita bacteriană se tratează în mod obişnuit cu antibiotice sub formă de picături oculare (colir), unguente sau pastile – NUMAI la indicaţia medicului oftalmolog. Picăturile oculare 7#351;i unguentele trebuie aplicate la nivelul conjunctivei de 3-4 ori pe zi pentru o perioadă de 5-7 zile. Simptomele conjunctivitei se ameliorează sau dispar după aproximativ o săptămână de la iniţierea tratamentului corect. Este foarte important ca pacienţii diagnosticaţi cu conjunctivită să urmeze tratamentul complet recomandat de medicul oftalmolog şi să nu-l întrerupă chiar dacă simptomele s-au ameliorat, pentru a evita astfel apariţia recidivelor.
Conjunctivita virală este una dintre cele mai frecvente infecţii oculare şi este considerată o afecţiune sezonieră Conjunctivita virală este una dintre primele manifestări ale răcelilor sezoniere comune şi,la fel ca si aceastea are o evolutie autolimitanta (dispare fara aplicarea unui tratament etiologic), dupa un interval de 5-7 zile de la debut.
Conjunctivita alergică apare cel mai frecvent la persoanele cu teren alergic şi, de obicei, se tratează cu medicatie specifică antialergică. Este foarte importantă identificarea alergenului care produce conjunctivita pentru a se putea realiza astfel profilaxia unor episoade noi de conjunctivita alergică
Conjunctivita determinată de iritanţi (substanţe provenite din mediul înconjurător, care pot cauza iritaţia fizică sau chimică a mucoasei conjunctivale). În cazul acestui tip de conjunctivită este foarte importantă indepărtarea cât mai rapidă a iritantului, prin spălare locală cu apă. În cazul conjunctivitelor determinate de substanţe acide sau alcaline (inălbitori), este important consultul medical de specialitate.

Profilaxie

Pentru prevenirea şi ameliorarea simptomelor cauzate de conjunctivită, se recomandă următoarele:

  • protecţia corespunzătoare a ochilor împotriva prafului şi iritanţilor externi (ochelari de protecţie, ochelari de soare, igiena corespunzătoare a ochilor)
  • evitarea utilizarii de produse cosmetice (farduri) in special in cazul persoanelor cu o sensibilitate crescută
  • utilizarea corespunzătoare a lentilelor de contact cu indepărtarea regulată si păstrarea corectă a acestora
  • utilizarea lacrimilor artificiale (picături oculare special realizate pentru a menţine globul ocular umed şi curat)

 

Aceste picături pot ameliora simptomele neplţcute cauzate de conjunctivitele determinate de iritanţi (mâncărime, usturime, senzatie de corp străin intraocular). Este foarte important de reţinut că nu toate picăturile oculare sunt indicate în conjunctivite, unele colire (picături) putând chiar înrăutăţii simptomatologia şi pot determina complicaţii. De asemenea, este foarte importantă folosirea corectă a recipientelor cu colire care conţin antibiotic, pentru a evita contaminarea recipientului care poate cauza reinfecţia oculară.

 

Profilaxia si tratamentul conjuctivitei la copil

Se recomandă următoarele în cazul copiilor cu conjunctivită:

  • evitarea gratajului (frecatului) şi atingerii zonei conjunctivale infectate
  • spălarea cât mai frecventă a mâinilor cu apă şi săpun
  • ştergerea secreţiilor patologice apărute la nivelul ochiului, cu un tampon steril, de cel puţin 2 ori pe zi
  • igiena corespunzatoare a lucrurilor personale, precum lenjeria pentru pat (fata de perna), prosoapele, care trebuie spalate si dezinfectate corespunzator
  • evitarea folosirii colective a produselor de machiaj (rimel, farduri), precum şi evitarea folosirii în comun a celorlalte produse de îngrijire facială
  • evitarea folosirii în comun a lentilelor de contact
  • este recomandată folosirea ochelarilor în locul lentilelor de contact, atunci când apare iritaţia sau infecţia ochiului. De asemenea, trebuie păstrată o igienă corespunzătoare în cazul utilizării lentilelor de contact (schimbarea regulată şi păstrarea corespunzătoare a acestora)
  • spălarea obligatorie a mainilor dupa aplicarea locală a unguentelor şi colirelor oculare
  • evitarea folosirii în comun a prosoapelor şi lenjeriei de pat
  • este interzisă folosirea unui recipient pentru picături oculare la un copil sănătos după ce a fost în prealabil folosit la o persoană cu conjunctivită infecţioasă
  • este important ca orice copil cu conjunctivită infectioasă să fie izolat de restul copiilor cu care poate să vină în contact până în momentul în care acesta nu mai este contagios.

 

Complicatii

Conjunctivita infecţioasă este o boală extrem de contagioasă şi astfel nu există un mod sigur de a evita o posibilă contaminare. Cu toate acestea păstrarea unei igiene corespunzătoare reduce riscul contaminării şi apariţiei conjunctivitei.Conjunctivita alergică are o evoluţie ciclică (sezonieră), în funcţie de expunerea la alergenii care provoacă boală, de aceea este important să se evite pe cât posibil expunerile la alergeni (polen, praf, lentile de contact).

 

Tratament medical

Utilizarea picăturilor oculare este tratamentul cel mai frecvent folosit în eradicarea conjunctivitelor, de aceea este foarte important ca aplicarea acestuia să se facă corect. Este obligatorie citirea cu atenţie a prospectului medical înaintea aplicării tratamentului. Trebuie evitată atingerea directă a conjunctivei cu picurătorul recipientului pentru a evita contaminarea acestuia cu agentul infectios (bacterie sau virus). Dupa aplicarea solutiei in unghiul ocular median (deasupra sacului lacrimal), se inchid pleoapele si se mentin ochii inchisi pentru 1-2 minute, pentru a favoriza absorbtia locala a medicamentului. De obicei sunt indicate 3-4 aplicatii locale in fiecare zi pentru o perioada de 5-7 zile, in functie de tipul produsului utilizat. Pacientul trebuie să reţină că recipientul cu solutie oftalmică este folosit de o singură persoană si nu trebuie utilizat in comun, de asemenea acesta nu mai poate fi reutilizat cu o alta ocazie (termenul de valabilitate al acestuia este de aproximativ 30 de zile dupa prima utilizare sau deschiderea flaconului).

 

Remedii naturale

Simptomele neplăcute ale conjunctivitei pot fi ameliorate cu ajutorul citorva remedii natural si gesture simple:

  • Spălati ochii cu un colir(ser) dezinfectant – OCUflash
  • Aruncaţi prosopul, bucata de pinză/şerveţelul sau orice altceva a venit în contact cu ochii bolnavi. Această afecţiune este foarte contagioasă.
  • Feriţi-vă ochii de clor. Apa piscinei conţine clor care irită ochii. Dacă totuşi nu rezistaţi tentaţiei, purtaţi ochelari etanş atunci când vă aflaţi în apă.
  • În cazul conjunctivitei alergice folosiţi comprese reci care vă vor potoli mâncărimea.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

You may use these <abbr title="HyperText Markup Language">html</abbr> tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*